Veselie, distracţie, zâmbete, surprize colorate, bucuria de a descoperi şi învăţa lucruri noi au fost ingredientele principale ale unui eveniment dedicat copiilor organizat de structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Caraş-Severin. Poliţişti, pompieri şi jandarmi au avut astăzi o misiune cu totul aparte, demonstrând că sunt „împreună pentru siguranţa copiilor noştri”.
Invitaţi speciali în Parcul Tricolorului din Reşiţa au fost peste 200 de copii, care au luat parte cu entuziasmul specific vârstei la programul distractiv pregătit de angajaţii MAI. Nu au lipsit concursurile educative, jocurile interactive, desenele pe asfalt, exerciţiile de acordare a primului-ajutor, dar şi expoziţiile cu tehnica de intervenţie şi dotările instituţiilor participante.
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Gl.bg.Vasile Zorzor” Caraş-Severin şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC al judeţului Caraş-Severin, în colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

M.A.I aproape de copii
Sub deviza “Împreună pentru siguranța copiilor noștri”, pompieri, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai Instituției Prefectului au sărbătorit “Ziua Copilului” în Parcul Tricolor din Reșița.
Copiii entuziasmați, concursurile atractive, desenele pe asfalt și baloanele au făcut să răsune parcul de distracție și veselie.


MAI aproape de copii cu ocazia “Zilei Internaționale a Copilului”
Bună dispoziție, veselie, încântare, distracție, rasplată, efort, concurs sunt cuvintele care pot caracteriza întâlnirea de astăzi, a celor mici cu jandarmii, polițiștii, pompierii și reprezentanții Instituției Prefectului, cu ocazia desfășurării activităților dedicate “Zilei Copilului”, in Parcul Tricolorului din mun. Reșița.
Copiii au avut ocazia să manipuleze, sub supravegherea jandarmilor, armele din dotare, dar şi celelalte materiale folosite în misiuni. Din suflet, pentru toţi copiii, vă dorim doar bucurii. La mulţi ani!





