[UPDATE] 2 frați de 3 și 5 ani, căutați de poliție în urma dispariției dintr-o comună din Caraș-Severin

[UPDATE] 2 frați de 3 și 5 ani, căutați de poliție în urma dispariției dintr-o comună din Caraș-Severin

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au mobilizat de urgență și efectuează la această oră, căutări în vederea depistării cât mai rapide, a 2 frați de 3 și 5 ani, care au dispărut de la domiciliul din satul Globurău, comuna Mehadia.

Astăzi, 03 iunie, la ora 00.10, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au fost sesizați despre faptul că în cursul serii, în jurul orei 20.00,  FRĂȚILĂ FLORIN GHEORGHE, de 5 ani și FRĂȚILĂ MARIA MAGDALENA, de 3 ani, au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit până în prezent.

Imediat după sesizare, la fața locului au fost direcționați peste 50 de polițiști, cu mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari și localnici, care au demarat activitățile de căutare în localitatea Globurău, în localitățile învecinate, în împrejurimi și în pădurile din zonă.

Ulterior, au fost mobilizate și dirijate forțe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activitățile de căutare peste 100 de forțe, dintre care 75 de polițiști, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei și 2 câini de urmă aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

”De asemenea, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a dirijat în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune. Momentan, căutările se desfășoară cu dificultate având în vedere condițiile existente la fața locului: arie împădurită extinsă, întuneric și zonă accidentată. Cei care pot furniza informații cu privire la cei doi minori dispăruți sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Căutările minorilor de 3 și 5 ani, din Globurău, s-au desfășurat fără întrerupere de la momentul sesizării. Din această dimineață, de la ora 05.00, un elicopter IGAV cu un echipaj la bord survolează întreaga zonă împădurită din proximitatea localității de dispariție.

În acest moment, peste 250 de forțe, suplimentar față de cele angrenate pe timpul nopții, dintre care aproape 100 de polițiști din structura aparatului județean al Inspectoratului, Polițiilor Municipale Reșița și Caransebeș și Poliției Stațiunii Băile Herculane, împreună cu 20 de jandarmi, inclusiv jandarmi montani de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, 41 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, 8 specialiști Salvamont, voluntari, pădurari și localnici care cunosc foarte bine zona, împărțiți în echipe, au împânzit întreaga zonă de căutare.

”La fața locului se acționează în continuare cu cei doi câini de prelucrare urme de miros uman ai Inspectoratului, urmând a fi adus un al treilea câine antrenat în misiuni de căutare-salvare aparținând Serviciului  Salvamont Caraș-Severin. Se depun toate eforturile instituționale pentru ca cei doi minori să fie găsiți cât mai repede și aduși în siguranță”, mai adaugă Alina Boeru.

Resursele și mijlocele implicate în activitățile de căutare a celor doi frați au fost suplimentate cu o autospecială cu sistem de termoviziune din dotarea Inspectoratului Teritoriul al Poliției de Frontieră Timișoara.

UPDATE: 15:02

Copiii au fost găsiți în urmă cu puțin timp. Au fost preluați de polițiști. Un participant la trafic i-a văzut pe marginea DN 6, în apropiere de Plugova,a sunat la 112 și imediat au ajuns colegii la fața locului și i-au preluat. La o distanță de 8 km de locul dispariției au fost găsiți”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

UPDATE 04 iunie 2021, ora 10:08

În urma verificărilor efectuate de polițiști cu privire la situația celor doi frați dispăruți și găsiți în cursul zilei de ieri, 03 iunie, s-a stabilit că aceștia au plecat de la domiciliu după ce ar fi fost agresați fizic de tatăl lor. În acest caz, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate. Până în momentul de față, Poliția nu a fost sesizată cu privire la astfel de fapte în legătură cu cei doi minori. Minorii au fost preluați de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru a dispune măsuri conform competențelor instituționale. Mulțumim reprezentanților mass-media pentru mediatizare și cetățenilor și voluntarilor pentru implicare în soluționarea acestui caz„, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Related Posts