2 mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de polițiștii cărășeni

Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin, au pus în aplicare, începând cu ziua de ieri, 23 mai 2019, două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise în două dosare penale privind comiterea unei infracțiuni de tentativă de furt calificat și a unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Ieri, 23 mai 2019, polițiștii s-au deplasat la domiciliul unui inculpat, de 32 de ani, din Reșița, condamnat de Judecătoria Reșița, la pedeapsa închisorii de 2 ani, pe care l-au transportat la Penitenciarul Timișoara, în vederea executării pedepsei.

În cursul zilei de astăzi, polițiștii pun aplicare, pe raza municipiului, un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Oravița, privind pe un inculpat de 28 de ani, din Reșița, care are de executat un rest de pedepsă de 2 luni și 75 de zile, în Penitenciarul Timișoara, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

Reclama ta aici


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0