12 cetățeni irakieni, opriți de polițiștii de frontieră la granița cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – județul Caraş-Severin au depistat la frontiera cu Serbia 12 cetățeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Ieri, 12.05.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timișoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 10.30, aceștia au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Vrani, 12 cetăţeni străini (4 adulți și 8 copii). Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră le-au dus la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, adulţii având vârste cuprinse între 32 şi 39 de ani, iar minorii între 1 și 14 ani. La cercetări, adulții au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România și intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.