Lecții de educație sexuală la D.G.A.S.P.C.

16 adolescenţi aflaţi în grija Centrului Raisa din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin au participat la o lecţie deschisă despre metode contraceptive şi importanţa protejării împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Acţiunea a fost organizată de DGASPC Caraş-Severin, ca răspuns la nevoile tinerilor de a fi informaţi cu privire la pericolul la care se supun în cazul unui contact sexual neprotejat. Medicul Ileana Marşalic, de la Cabinetul de Planificare Familială din Reşiţa le-a vorbit celor prezenţi despre principalele boli cu transmitere sexuală, cum se manifestă, cum pot fi  evitate dar şi despre implicaţiile psihologice şi materiale ale unei sarcini nedorite. “La vârsta adolescenţei e foarte dificil să duci o sarcină. Apar costuri pe care cu greu ți le permiți, impactul psihologic este foarte mare, iar în cazul unui avort pot apărea complicaţii. Trebuie să fiţi prevăzători şi să vă luaţi toate măsurile de protecţie, atât împotriva unei sarcini cât şi a bolilor cu transmitere sexuală. Aveţi grijă de sănătatea voastră”, a fost îndemnul Ilenei Marşalic.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg