Femeie tâlhărită în Piața Gugulanilor!

foto: arhiva

Lucrătorii Poliției Municipiului Caransebeș au identificat autorul unei tâlhării care a fost sesizată în 13.08.2018.

Fapta s-a petrecut în jurul orei 11.30, în Piața Gugulanilor din Caransebeș când o persoană de sex masculin a sustras de pe o masă un telefon mobil aparținând părții vătămate, o femeie de 52 de ani, și a fost observat de o altă femeie aflată în apropiere, de 59 de ani, care a încercat să-l oprească, moment în care a fost lovită de autor, care a fugit, abandonând bunul sustras. Partea vătămată a pornit în urmărirea autorului, a încercat să-l oprească, dar a fost la rândul ei lovită peste față de acesta, fiindu-i cauzate suferințe fizice pentru care a fost transportată la spital.

În urma investigațiilor desfășurate și în baza semnalmentelor furnizate de către persoana vătămată și martorii oculari a fost identificat autorul tâlhăriei, un tânăr de 26 de ani, domiciliat în Caransebeș.

În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 din Codul Penal.

Față de agresor a fost dispusă măsura preventivă a arestului pentru 30 de zile.