Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest are o nouă conducere

Miercuri, 5 septembrie 2018, în sala multifuncțională a Consiliului Judeţean Timiș, a avut loc şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest).

În cadrul acestei ședințe, au fost aleși noul președinte și noul vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest pentru o perioadă de un an. Astfel, domnul Călin DOBRA – președintele Consiliului Județean Timiș –  este noul președinte al CDR Vest, iar domnul Mircea Flaviu BOBORA – președintele Consiliului Județean Hunedoara – este noul vicepreședinte al CDR Vest

Un alt punct de pe ordinea de zi a ședinței a vizat prezentarea și analizarea stadiului de implementare al Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 – program pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) îndeplinește rolul de Organism Intermediar în Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a supus atenției participanților la ședința CDR Vest rapoartele de activitate ale agenției pentru prima jumătate a anului 2018, precum și raportul de activitate al CDR Vest corespunzător aceleiași perioade.

De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței a fost inclusă o informare referitoare la intenția de organizare a unei întâlniri între autoritățile publice locale din Regiunile Vest, Nord-Vest și Centru.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este organismul regional deliberativ al Regiunii Vest. El a fost constituit odată cu semnarea Convenţiei de Asociere a celor patru judeţe din regiune, convenţie care a fost semnată de către cei 16 membri ai acestuia. CDR Vest este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul Regiunii Vest, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acest consiliu alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.