Virusul West Nile a fost confirmat la 3 femei din Caraş-Severin

Trei noi cazuri de West Nile au fost confirmate în România, în judeţul Caraş-Severin. Potrivit autorităţilor medicale, virusul a fost descoperit la trei femei originare din Reşiţa, Caransebeş şi Bozovici.

Alerta medicală a fost declanşată în Caraş-Severin după ce analizele au confirmat prezenţa virusului la cele 3 paciente. Este vorba de trei femei cu vârstele de 30, 81 şi 70 de ani.

Pacientele originare din Reşiţa, Caransebeş şi Bozovici sunt sub supraveghere medicală, au precizat doctorii.

În România s-au înregistrat peste 200 de cazuri de meningite sau meningo-encefalite provocate de virusul West Nile. Peste 20 de pacienţi au murit. Cele mai recente victime ale virusului sunt un bărbat din Alba şi unul din Oradea.

Potrivit medicilor, virusul West Nile nu este transmisibil de la om la om, ci prin înţepătura ţânţarului. Simptomele sunt febră, dureri puternice de cap, dureri musculare, vărsături şi erupţii ale pielii. Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor sunt evitarea expunerii la ţânţari, folosirea hainelor cu mâneci lungi şi a pantalonilor lungi, folosirea substanţelor anti-ţânţari, montarea plaselor anti-ţânţari la ferestrele caselor.

Sursă: observator.tv

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg