Agențiile de turism cărășene luate cu asalt de cei de la ITM

În perioada 05 – 07.09.2018 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au derulat acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care agenţiile de turism respectă prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă, grupul ţintă fiind agenţiile de turism, cod CAEN 791.

Obiectivele Campaniei au fost:

  • identificarea agenţiilor de turism care nu respectă prevederile legale referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă şi determinarea acestora să respecte prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă
  • identificarea agenţiilor de turism care nu respectă prevederile legale referitoare la registrul general de evidenţă al salariaţilor
  • verificarea modului în care se derulează raporturile de muncă ale persoanelor încadrate în funcţia de ghid
  • creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă
  • diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă
  • eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare

Astfel, au fost verificaţi 6 angajatori, iar în urma finalizării controalelor nu au fost identificate deficienţe care să conducă la sancţionarea contravenţională a acestora.