Mai furios, mai iute! Trei minori i-au furat mașina unui bărbat din municipiul Reșița

Polițiștii reșițeni au identificat cu operativitate autorii unui furt de autoturism

În data de 24.10.2018, ora 23.37, Poliţia Municipiului Reșița a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o persoană de sex masculin, din Reșița, în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul parcat în apropierea imobilului.

Desfășurând activitățile specifice, polițiștii au observat în trafic autoturismul menționat, care rula cu viteză înspre direcția str. Țerovei, dar conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiști, a continuat deplasarea, însă după circa 200 de metri autoturismul a fost abandonat de către ocupanți, care au fugit înspre haldina de zgură.

În urma investigațiilor efectuate, lucrătorii de poliție au reușit să-i identifice pe participanții la săvârșirea infracțiunii de furt: trei minori, băieți, cu vârste de 11, 12 și 14 ani.

Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat de către cei trei minori. De asemenea, au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere de către minorul în vârstă de 12 ani care a condus autoturismul.

De menționat este și faptul că partea vătămată a lăsat autoturismul parcat în apropierea imobilului, descuiat și cu cheia de contact în bord.

Măsurile de protecție pe care trebuie să le luăm în momentul parcării autovehiculului sunt la îndemâna noastră și constituie elemente cheie pentru descurajarea potențialilor infractori.

Astfel, pentru a evita neplăcerile cauzate de această categorie de hoți este bine să aveți în vedere următoarele aspecte:

  • Nu lăsați autoturismul deschis sau cu cheile în contact, chiar dacă îl părăsiți pentru câteva momente. Închideți complet toate geamurile.
  • În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.
  • Nu lăsaţi în autoturism, la vedere, detectoare de radar, aparate GPS, telefoane mobile, genți, sau alte bunuri de valoare. Acestea reprezintă o tentație pentru infractori chiar și pe timpul zilei.
  • Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii).
  • Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.

Primii care pot lua măsuri privind reducerea riscului comiterii furturilor de și din autoturisme sunteți chiar dumneavoastră!