[FOTO/VIDEO] Incendiu la Oravița!

În data de 30.10.2018, în jurul orei 01:00, pompierii au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu în Oravița, pe str. 1 Decembrie. La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița. Când au ajuns la locul intervenției, forțele de intervenție au constatat că imobilul de unde a pornit incendiul ardea în proporție de 40%, iar din cauza vântului care sufla în rafale cu o viteză de aproximativ 60km/h, incendiul s-a propagat și la o locuința învecinată.

Există de asemenea pericolul propagării și la alte gospodării învecinate. A fost solicitat în sprijin și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. Se pare că incendiul a fost cauzat de un burlan de fum neprotejat termic. A fost afectat imobilul de unde a pornit, în proporție de 80%, iar la cel de-al doilea imobil a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 30 mp.