Lista școlilor închise mâine în Caraș-Severin, în urma fenomenelor meteo nefavorabile!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință în această seară, la convocarea prefectului județului Caraș-Severin, Matei Lupu, pentru a face o sinteză a evenimentelor din ultimele 48 de ore, precum și pentru a stabili măsurile care vor fi luate în perioada imediat următoare.

Astfel, în județul Caraș-Severin erau nealimentate la ora 22,00, total sau parțial, un număr de 44 de localităţi. Echipele de intervenție ale E-Distribuție Banat se află în teren și intervin pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Patru grupuri electrogene de capacitate mare, primite de la inspectoratele pentru situații de urgență ale județelor Gorj, Dâmbovița, Mehedinți, Vâlcea, și unul aparținând Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Semenic” Caraș-Severin, vor fi montate în această seară pentru a asigura energia electrică în localitățile Marga, Doman, Târnova, Fîrliug și Sacu. În funcție de necesități, acestea vor fi transportate și în alte zone ale județului.

De asemenea, luni, 17 decembrie, vor fi suspendate cursurile în 30 de școli din județ.

Școli cu drumul închis
1. Şcoala Gimnazială Dognecea
2. Şcoala Gimnazială Goruia
3. Şcoala Gimnazială Ocna de Fier
4. Şcoala Gimnazială Târnova
5. Şcoala Gimnazială Tirol
6. CSEI Primăvara – Drumul este deschis pe artera principala, insa nu se poate urca pana la unitate

Școli fără curent
1. Şcoala Gimnazială „ Aurel Peia“ Ezeriş
2. Şcoala Gimnazială „Iuliu Birou“ Ticvaniu Mare
3. Şcoala Gimnazială „Mihai Novac“ Sasca Montană
4. Şcoala Gimnazială „Petre Sava Băleanu“ Văliug
5. Şcoala Gimnazială „Petru Oallde“ Forotic
6. Şcoala Gimnazială „Romulus Fabian“ Vărădia
7. Şcoala Gimnazială „Stefan Velovan“ Rusca Montană
8. Şcoala Gimnazială „Trandafir Cocârlă“ Turnu Ruieni
9. Şcoala Gimnazială „Trandafir Tămaş“ Marga
10. Şcoala Gimnazială „Vasile Versavia“ Naidăş
11. Şcoala Gimnazială Armeniş
12. Şcoala Gimnazială Băuţar
13. Şcoala Gimnazială Berlişte
14. Şcoala Gimnazială Constantin Daicoviciu
15. Şcoala Gimnazială Copăcele
16. Şcoala Gimnazială Cornuţel
17. Şcoala Gimnazială Dognecea
18. Şcoala Gimnazială Fârliug
19. Şcoala Gimnazială Goruia
20. Şcoala Gimnazială Ocna de Fier
21. Şcoala Gimnazială Petroşniţa
22. Şcoala Gimnazială Poiana
23. Şcoala Gimnazială Slatina Timiş
24. Şcoala Gimnazială Şopotu Nou
25. Şcoala Gimnazială Târnova
26. Şcoala Gimnazială Tirol
27. Şcoala Gimnazială Vârciorova
28. Şcoala Gimnazială Verendin
29. Şcoala Gimnazială Vrani
30. Şcoala Gimnazială Zorlenţu Mare

Școli fără căldură
1. Şcoala Gimnazială „ Aurel Peia“ Ezeriş
2. Şcoala Gimnazială „Iuliu Birou“ Ticvaniu Mare
3. Şcoala Gimnazială „Mihai Novac“ Sasca Montană
4. Şcoala Gimnazială „Petre Sava Băleanu“ Văliug
5. Şcoala Gimnazială „Petru Oallde“ Forotic
6. Şcoala Gimnazială „Romulus Fabian“ Vărădia
7. Şcoala Gimnazială „Stefan Velovan“ Rusca Montană
8. Şcoala Gimnazială „Trandafir Cocârlă“ Turnu Ruieni
9. Şcoala Gimnazială „Trandafir Tămaş“ Marga
10. Şcoala Gimnazială „Vasile Versavia“ Naidăş
11. Şcoala Gimnazială Armeniş
12. Şcoala Gimnazială Băuţar
13. Şcoala Gimnazială Constantin Daicoviciu
14. Şcoala Gimnazială Copăcele
15. Şcoala Gimnazială Cornuţel
16. Şcoala Gimnazială Dognecea
17. Şcoala Gimnazială Fârliug
18. Şcoala Gimnazială Goruia
19. Şcoala Gimnazială Ocna de Fier
20. Şcoala Gimnazială Petroşniţa
21. Şcoala Gimnazială Poiana
22. Şcoala Gimnazială Slatina Timiş
23. Şcoala Gimnazială Şopotu Nou
24. Şcoala Gimnazială Târnova
25. Şcoala Gimnazială Tirol
26. Şcoala Gimnazială Vrani

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg