Taximetrist blocat pe drumul ce urcă spre Semenic

Atunci când îți pui viața în pericol, în mod indirect, o pui și pe a salvatorilor tăi. Acest lucru l-a făcut și un taximetrist, care a ignorat semnul de circulație, acces interzis, și a încercat să urce pe Muntele Semenic, dinspre localitatea Slatina Timiș, cu autoturismul de serviciu. Din cauza depunerilor masive de zăpadă, a drumului impracticabil, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a rămas blocat în nămeți, părăsind partea carosabilă. În mod conștient de riscul la care s-a expus, a apelat numărul unic de urgență 112, cerând sprijinul jandarmilor montani.

Deplasarea până la autoturismul inzapezit a durat aproximativ 2 ore, acesta aflându-se intr-o zona greu accesibilă și închisă traficului public, jandarmii montani, fiind chiar ei nevoiți a curața cu lopetile drumul pentru a putea continua deplasarea.

Asigurandu-se ca persoana in cauză este în siguranță, jandarmii montani au deszapezit autoturismul, pe care au reușit sa-l repună pe partea carosabila.

În acest moment barbatul este acasa in mijlocul familiei, iar jandarmii au ajuns la post, unde așteaptă pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg