Fără permis, beat a furat o masină, iar mai apoi a ajuns cu ea în sanț

Din fericire a fost doar un accident fără victime …

În data de 10.02.2019 la ora 06.45 polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident de circulație soldat doar cu avarii, dar odată ajunși la fața locului au descoperit mai multe infracțiuni.

Accidentul a avut loc pe DN 6, la sensul giratoriu dintre localitățile Jupa și Caransebeș, unde un autoturism era oprit în șanțul de scurgere a apei pluviale și prezenta avarii ușoare în partea dreapta față.

La volan a fost identificat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în comuna Victor Vlad Delamarina, județul Timiș, care, din verificările efectuate, nu este posesor de permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Caransebeș, în vederea recoltării de probe biologice.

În urma verificărilor a rezultat și faptul că autoturismul aparține tatălui bărbatului care a provocat accidentul, a fost sustras și folosit fără știrea proprietarului.

În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 Cod Penal, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 Cod Penal și furtul în scop de folosință, faptă prevăzută și pedepsită de art. 230 Cod Penal.