Cum va fi sărbătorită Ziua Poliției Române la Reșița

Polițiștii din Caraș-Severin îmbracă haine de sărbătoare. Ca în fiecare an, în data de 25 martie sărbătorim Ziua Poliției Române, moment festiv pentru personalul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, care încercă să-l facă și o sărbătoare a comunității.

Polițiștii de la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin au organizat o serie de manifestări care se vor desfășura în Parcul Tricolorului din Reșița. Curioșii vor putea să vadă elemente de tehnică și dotare ( motociclete, autoturisme, armament, etc.).

”În ziua de vineri, 22 martie, între orele 10.30 și 13.30 organizăm un eveniment în Piața Tricolorului din municipiul Reșița în cadrul căruia vom prezenta o parte din dotarea și înzestrarea Poliției, unele rezultate ale acțiunilor și activităților noastre, precum și un exercițiu demonstrativ. Sunteți așteptați cu drag alături de noi. Până atunci polițiștii au participat ieri la un concurs de tir, la care cel mai bun trăgător, subinspectorul Covaciu Ovidiu, din Poliția orașului Oțelu Roșu a marcat 60 de puncte din 60 posibile, următorul concurent ajuns pe podium, agent șef principal Cornea  Adrian de la Postul de poliție comunal Păltiniș, fiind doar la un punct distanță (59). Pe podium a urcat și o polițistă, agent șef adjunct Chețan Ancuța, care a întrecut destui bărbați. În zilele următoare se vor desfășura concursuri de table, tenis de masă și bineînțeles fotbal. Nu uitați, vă așteptăm cu drag vineri, 22 martie, între orele 10.30 – 13.30, în Parcul Tricolorului”, transmite Cms. șef  Dinu Nicorici, reprezentat al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Pe această cale Redacția StirileCS le urează LA MULȚI ANI!