Agresor reținut, după ce ar fi lovit în cap un alt bărbat!

În data de 5 aprilie 2019, ora 15:33, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic. Din cercetări a reieșit că, pe strada Ardealului din Caransebeș, un bărbat, de 36 de ani, din localitate, ar fi fost lovit în cap, cu un obiect contondent, de un alt bărbat, de 24 de ani, din același oraș. Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Caransebeș, după care a fost transferată la Spitalul Județean Timișoara.

„A fost întocmit dosar penal, iar în continuare se desfășoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Față de autorul infracțiunii de tentativă de omor, s-a dispus măsura arestării preventive pe 30 de zile.”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, comisar-șef Dinu Nicorici.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg