Amplă operațiune de căutare a unui bărbat dispărut la Mâtnicu Mare

În data de 18.04.2019, ora 20.40, Poliția Caraș-Severin a fost sesizată cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu în aceeași zi, la ora 06.00, a unui bărbat de 69 de ani, din Ticvaniu Mic. Acesta a plecat în pădurea din zona Agadici și are următoarele semnalmente: 1,70 m înălțime, 70 kg, păr cărunt, ochii căprui, poartă mustață, are mâna dreaptă amputată de la umăr și are probleme auditive.
Sunt în desfășurare activități de căutare la care participă polițiști, jandarmi, pompieri și 10 voluntari.

Mâine, 20 aprilie, începând cu ora 09.30, în localitatea Mitnicu Mare se declanșează o amplă operațiune de căutare a unui bărbat declarat dispărut de familie.
Bărbatul, de 91 de ani, ar fi plecat în data de 23.03.2019.

În zilele de după dispariția bărbatului au fost organizate mai multe activități de căutare, în mod repetat, la care au participat între 5 și 30 persoane, atât din cadrul ministerului cât și săteni. A fost folosit atât câinele de urmă al inspectoratului cât și un câine specializat în căutarea cadavrelor. Din păcate, fără rezultat.

Pentru 20 aprilie se organizează o căutare pe o arie mult mai vastă. Vor participa peste 150 de persoane, polițiști, jandarmi, pompieri, pădurari, vânători, săteni, precum și membrii unei asociații de voluntari specializați în căutări în zone montane.

S-au implinit azi 2 saptamani de cand bunicul meu Dimitrie Stan(Uica Titi) din Matnicul Mare, jud. Caras Severin, pur si simplu a disparut. Avea sau are(?) 91 de ani, a plecat pe jos spre un pamant al lui, cu niste unelte de lucru pe umăr, ca orice taran, sa faca curat si sa pregateasca terenul pentru viitoarele lucrari. Nu era inca senil sa uite ce face, nici cu Alzheimer, se tinea binisor pe picioare si chiar lucra ce mai putea.Tot sambata, 23 martie, in jurul orei 14:30 s-a si intalnit cu un cunoscut din sat care mergea cu tractorul la arat si cu care a vorbit, era lucid, a glumit si si-a vazut de treaba.
De aici, nu mai stim nimic. Pentru ca acasa nu s-a mai intors.
Nu am avut puterea sa spun nimic public. 
Si acum, la insistenta unor prieteni, fac aceasta postare.
Familia si multe persoane din sat (vecini, prieteni si multi tineri) l-am cautat in prima saptamana zi de zi, multi km in jurul satului. In toate locurile unde ar fi putut sa cada, sa se odihneasca sau sa i se faca rau. In primele zile am tot sperat, apoi dupa ce noptile temperatura era aproape de „0”, ii cautam corpul. 
Bineinteles, s-a anuntat si politia, care a venit dupa 2 zile de la disparitie la cautari, pentru ca duminica nu e zi lucratoare si au venit doar sa inregistreze disparitia. 
Si acum speram sa ii gasim corpul si sa il inmormantam crestineste. Dar nu gasim nimic, dupa foarte multe zile de cautari: nici o urma, nici uneltele lui de lucru, pe care le cunoastem.
Daca cineva are vreo informatie sau printr-o minune a lui Dumnezeu il recunoaste undeva, va rugam sa ne anuntati prin mesaj privat. 
Doar daca puteti ajuta realmente, iar daca nu, mai bine nu ne induceti in eroare.
Suntem oricum extenuati psihic si fizic de atatea presupozitii si cautari.
Sanse sa mai traiasca nu prea mai sunt. 
Acum ne dorim doar sa aiba un mormant ca orice crestin, pentru ca nu stim unde zace corpul lui.
Pentru cei care se intreaba: politia a anuntat peste tot (asta stim oficial), daca aparea undeva, era oricum cunoscut prin imprejurimi si se afla. 
De 2 saptamani nu mai am liniste, nu mai simt vreo bucurie, ci doar traiesc fiecare zi cu sufletul neimpacat ca nu stiu unde e Moşu, ca nu are un mormant unde sa pot macar plange. Oricum eram foarte dezamagita dupa mai multe experiente de viata de tot ce e in tara asta. De calitatea umana in primul rand, de egoismul general, urmarirea interesului propriu, ignoranta, toate practicate ca o religie, de institutii si de serviciile lor, de nepotismul si pilele locale. Si astea chiar sunt ca o religie in partea asta de tara, mai ales in judetul Caras-Severin. Dar cred ca peste tot a ajuns sa fie asa. Exista si termeni mai „spalati” prin corporatii – recomandari. Ei bine, am apelat si la recomandarile recomandarilor recomandarilor si tot nu am reusit sa mobilizam institutiile sa ne ajute, decat minim.
Le multumesc mult tuturor celor din sat (rude, vecini, tineri care il stiau) care l-au cautat pe Moşu zile in sir. Au dat dovada ca le pasa si ca sunt buni crestini. Stiu ca sunt toti dezamagiti si au o stare de incertitudine ca nu-l gasim.
Mesajul acesta il scriu doar in numele meu. Stiu ca familia mea e prea obosita de toata situatia asta si nu da curs la asa ceva. 
Daca se mai intampla minuni, ne rugam lui Dumnezeu pentru o minune! 
Oricum, doar rugaciunea ne-a mai ramas„, declară nepoata sa, Diana Cioncu pe pagina sa de socializare.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg