Găseşte anvelopele de vară potrivite pentru maşina ta

A venit primăvara, vremea rece a rămas doar o amintire neplăcută, şi pentru că s-a încălzit, îţi schimbi hainele groase cu unele mai subţiri. Trebuie să te gândeşti însă şi la maşina ta, odată cu venirea căldurii, anvelopele de iarnă nu mai sunt deloc potrivite, ba chiar sunt contraindicate. Motivul e simplu: compoziţia cauciucului folosit la fabricarea anvelopelor de iarnă îşi modifică proprietăţile fizice la caldură. Cauciucul devine mai rigid, iar rezistenţa la frânare scade. Asta înseamnă distanţă mai mare până la oprire şi chiar pierderea aderenţei pe asfalt. E timpul, deci, să treci la anvelope de vară. De care să îţi iei, însă? Ofertele sunt atât de numeroase şi atât de variate ca preţ, încât alegerea poate fi dificilă pentru cineva care nu se pricepe la astfel de lucruri. Cum faci alegerea?

Uniunea Europeană s-a gândit să le vină în ajutor conducătorilor auto amatori, astfel că de câţiva ani, pe cauciucurile vândute în ţările membre UE este lipită obligatoriu o etichetă cu 3 categorii: eficienţa energetică, rezistenţa la acvaplanare şi nivelul de zgomot. Fiecare este evaluată cu calificative de la A la G, iar nivelul de zgomot cu valoarea medie în decibeli. Nu sunt prea multe informaţii, dar îţi pot da o idee despre calitatea unei anvelope.

Aşadar, sunt mai multe criterii de care trebuie să ţii cont. Să le luăm pe rând.

Primul lucru pe care trebuie să îl ai in vedere atunci când cauţi un set de anvelope de vară este dimensiunea. În certificatul de înmatriculare al vehiculului este scris clar ce fel de cauciucuri poţi pune pe maşină. Acestea au un anumit diametru, lăţime şi înălţime specifice. De exemplu, 185/65/16. Sau 205/75/18. Trebuie să ţii cont de aceste dimensiuni atunci când cumperi anvelope.

Imaginează-ţi că îţi apare în faţă un obstacol la 40 de metri şi frânezi brusc. Ce preferi? Ca maşina să se oprească după 50 de metri sau după 37 de metri? Cu cât o anvelopă e mai bună, cu atât distanţa de frânare e mai mică. De aceea, distanţa de frânare e un criteriu important.

Anvelopele de vară mai sunt clasificate şi în funcţie de rezistenţă la acvaplanare. Asta înseamnă viteza de la care pierzi controlul maşinii în condiţiile unui carosabil umed, pe ploaie, de exemplu. În acest caz, cu cât viteza la care se produce fenomenul de acvaplanare e mai mică, cu atât anvelopele sunt mai slabe calitativ. Cum poţi şti care anvelope sunt mai bune în acest caz? E simplu. Pe site-urile de profil sunt date diferite calificative anvelopelor, în funcţie de anumite criterii. Mai multe steluţe la capitolul acvaplanare înseamnă o calitate mai bună.

Nu în ultimul rând, poţi alege anvelopele în funcţie de eficienţa energetică. Unele sunt mai rigide şi au o rezistenţă mai mare la rulare, de unde rezultă şi un consum ceva mai crescut de combustibil. Altele sunt mai confortabile, au o rezistenţă mai mică la înaintare şi în consecinţă şi consumul de combustibil e mai mic.

Un alt criteriu, deşi mai puţin important, ţine de zgomotul produs la rulare. Deşi diferenţele nu sunt semnificative, la viteze mari, unele anvelope au tendinţa de a fi mai zgomotoase decât altele. Totul depinde de compoziţia cauciucului, de modelul striaţiilor, dar şi de dimensiunile anvelopelor.

În ultimul, dar nu și în cel din urmă, rând: ține cont de brandurile anvelopelor. Optează mai bine pentru anvelope poate un pic mai scumpe, însă de calitate. Spre exemplu, un brand de încredere ar fi Lassa, care este pe piață de 41 de ani.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg