Trei cetăţeni din Albania, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița au depistat doi cetăţeni din Albania care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. Un alt cetățean albanez a fost depistat de colegii noștri din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în timp ce  încerca să treacă ilegal frontiera.

În data de 07.05.2019, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița – I.T.P.F. Timişoara, în timpul executării misiunii de supraveghere a frontierei de stat, au depistat în apropierea localității de frontieră Grădinari, județul Caraș Severin, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni albanezi, de sex masculin, în vârstă de 38, respectiv 41 de ani. Cetăţenii albanezi au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen şi doreau să ajungă în țări din vestul Europei.

Și colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – I.T.P.F. Timişoara au depistat ieri, în jurul orei 14.00, la aproximativ 200 m de frontieră, o persoană, care nu își justifica prezența în zonă şi nu vorbea limba română, motiv pentru care a fost condusă la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un tânăr din Albania, în vârstă de 23 de ani, care a declarat că s-a deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, deoarece dorea să ajungă în vestul Europei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei bărbați fiind preluați de autoritățile de frontieră sârbe în baza  acordului de readmisie încheiat între cele două ţări.