Se caută artiști din toată țara pentru in:vzbl – un nou festival la Timisoara

În cadrul primei ediții a festivalului “in : v z b l”, care își propune să ofere o voce mai puternică grupurilor vulnerabile, prin promovarea unor valori precum dialogul, înțelegerea, respectul și solidaritatea, la Timișoara va avea loc un program de rezidențe artistice. Așadar, artiștii români și internaționali care își doresc să creeze lucrări colaborative din zona artelor vizuale, teatru, dans, muzică, pictură, sculptură, fotografie, video, instalație sau literatură, sunt invitați să aplice până la 30 mai 2019.

Festivalul “in : v z b l” și rezidențele artistice sunt produse de Asociația Solidart și fac parte din programul Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii.

Rezidențele artistice se vor desfășura pe parcursul a trei săptămâni, în perioada 16 august – 9 septembrie 2019, la Timișoara.

Artiștii vor lucra în echipe formate dintr-un artist român, un artist internațional și un meșteșugar activ pe piața industriei creative din Timișoara. Echipele vor primi tot sprijinul din partea organizatorilor pentru a se conecta cu comunitatea locală. Proiectul final se va concretiza în zilele de 6-7-8 septembrie, în cadrul festivalului “in : v z b l“. Detaliile vor fi stabilite împreună cu artiștii invitați în proiect.

Organizatorul va asigura producția lucrărilor finale, costurile de cazare și transportul celor care vor fi selectați.

“in : v z b l este un festival care creează rețele de solidaritate între grupurile vulnerabile, care de cele mai multe ori sunt invizibile. Diversitatea este o bogăție prea puțin exploatată. Culturile diferite și perspectivele diferite asupra realității sunt o oportunitate de învățare pentru noi toți, câtă vreme reușim să punem în centrul interacțiunilor noastre valorile și principiile pe care festivalul le afirmă.”, spune Victor Dragoș, președintele Asociației Solidart.

Cei interesați să aplice la rezidențele artistice de la Timișoara, din cadrul “in : v z b l”, se pot înscrie până la 30 mai 2019, trimițând la adresa de email: invzbl@solidart.online un CV, o scrisoare de intenție care să conțină o propunere de proiect artistic pentru festivalul “in : v s b l” și link-uri sau un portofoliu cu lucrările lor anterioare. Toate aplicațiile, indiferent de rezultat, vor primi răspuns înainte de 15 iunie.

Festivalul “in : v z b l” va avea loc în Timișoara, în perioada 6-7-8 septembrie și propune spectacole de teatru, performance, muzică, proiecții de film, arte vizuale, instalații și expoziții dar și dezbateri, conferințe, workshopuri, mâncare și întâlniri.”

Mai multe detalii despre festival și rezidențe pot fi urmărite pe pagina de Facebook: in : v z b l

Asociația Solidart este alcătuită dintr-un grup de actori, scriitori, designeri, asistenţi sociali şi lucrători de tineret, cu experienţă diversă atât artistică cât şi socială şi de management. Scopul asociației este de a crea cadrul pentru un dialog constructiv între oameni, de a participa la formarea de comunități solidare, responsabile și conștiente, de a oferi membrilor acestor comunități încredere pentru a se implica activ în viața comunității, prin organizarea de proiecte artistice, culturale, sociale şi educaţionale.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg