O sacoșă ticsita de țigarete în Piața Reșița Sud

În zorii acestei zile, a fost executată o acţiune punctuală în zona Piaţa Agroalimentară Reşiţa Sud, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

În urma acţiunii desfăşurate a fost identificată o persoană, domiciliată în municipiul Reşiţa, care deţinea ilegal ţigarete de contrabandă, fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 2400 de ţigarete nefiscalizate.

Deoarece nu a putut prezenta documentele care să ateste provenienţa produselor găsite asupra sa, jandarmii au întocmit acesteia actele de sesizare conform art.270, alin.3, din Legea nr. 86/2006.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost predată organelor abilitate ale statului împreună cu actele procedurale întocmite, pentru continuarea verificărilor.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg