Peste 100 de ordine de protecție în 5 luni emise de polițiștii cărășeni

În perioada 01 ianuarie – 31 mai a.c., polițiștii din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin au emis un număr de 101 ordine de protecție protecție provizorii, din care mai mult de jumătate au fost emise în mediul urban.

Reamintim faptul că începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin în cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, victima nemaifiind astfel, nevoită, să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În conformitate cu legislația în vigoare, polițiștii au fost solicitați să intervină, în perioada menționată, la sesizări privind cazuri de violență domestică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, aceștia luând măsurile legale în funcție de particularitățile fiecărei sesizări.

În mediul urban polițiștii au emis 76 ordine de protecție provizorii, din care 62 au fost confirmate de către unitatea de parchet competentă, iar în mediul rural numărul acestora este de 25 ordine de protecție provizorii, din care 23 confirmate de către unitățile de parchet.

Pe primele 5 luni, la nivelul municipiului Reșița au fost emise cele mai multe ordine de protecție provizorii – peste 50, Moldova Nouă înregistrând cele mai puține cazuri în care s-a impus emiterea ordinului de protecție provizorie, doar 2 cazuri.

Din cele 101 ordine de protecție provizorii emise în total de polițiști, 8 au fost încălcate de către persoanele împotriva cărora au fost dispuse, 4 la Reșița, 1 la Oțelu Roșu și 3 în mediul rural.

În acest sens, exemplificăm:

În data de 04.05 a.c., în jurul orelor 18.50, Poliția municipiului Reșița a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 de către o femeie, victimă a infracțiunii de violență în familie, cu privire la faptul că fostul concubin a venit la locuința acesteia și pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului, apoi i-ar fi sustras cheile mașinii din geantă și după ce ar fi distrus o componentă a mașinii, a plecat cu autoturismul acesteia.

Patrula de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, agresorul fiind identificat și cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și furt.

În cauză s-a emis ordin de protecție provizoriu, valabil până la data de 09.05.2019 inclusiv.

In data de 19.03 a.c., orele 11.47, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reșița au fost solicitați să intervină la o altă sesizare prin SNUAU 112, efectuată de către o femeie de 34 de ani din municipiu, care reclama faptul că fostul concubin, în vârstă de 29 de ani, care avea interdicție impusă de instanță de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 6 luni, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție, abordând-o pe stradă și amenințând-o cu acte de violență, cauzându-i astfel o stare de temere.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești.