Reșițean condamnat pentru viol!

În 13 iunie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 36 de ani din Reșița, cercetat de polițiștii cărășeni pentru săvârșirea în cursul anului 2017, a infracțiunea de agresiune sexuală împotriva unei minore de 17 ani.

Astfel, în data de 13.06 a.c., orele 15.10, în urma unor acțiuni specifice, polițiștii s-au deplasat la o adresă de pe raza municipiului Reșița, unde persoana în cauză a fost identificată și reținută.

Acesta era condamnat de Judecătoria Reșița, având de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare. Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Timișoara, în vederea executării pedepsei.