Peste 100 de săli de jocuri de noroc luate cu ”asalt” de polițiști

Începând cu data de 13 mai a.c. până în prezent, polițiștii de ordine publică din Caraș-Severin au desfășurat, la nivelul județului, acțiuni de verificare a sălilor și incintelor de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc.

Cu această ocazie, s-a acționat pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată și ale H.G. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, de către administratorii acestor societăți.
În perioada amintită polițiștii au verificat un număr de 108 săli și incinte de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc, în urma controalelor constatând mai multe deficiențe, în ceea ce privește existența analizei de risc la securitatea fizică și implementarea măsurilor stabilite prin aceasta de către evaluatorul de risc, respectarea cerințelor minimale de securitate sau instalarea și funcționarea sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției.

În urma neregulilor constatate polițiștii au aplicat un număr de 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 cu amendă, în valoare totală de peste 19.200 de lei.
Deasemenea au fost stabilite sarcini de remediere a deficiențelor, cu termene exacte de îndeplinire a acestora.

În perioada următoare, polițiștii cu atribuții pe linia sistemelor de securitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin continuă activitățile pe această linie, urmărind implementarea măsurilor dispuse în urma controalelor efectuate, precum și respectarea prevederilor legale de către obiectivele nou înființate.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg