Universitatea Tehnică a Moldovei vizitată de cadre didactice de la UEM Reșița

În perioada 10-14 iunie 2019, cadre didactice de la Facultatea de Inginerie și Management din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița au efectuat o vizită la universitatea parteneră din Chișinău – Republica Moldova: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) – Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică și Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi.

Vizita la Chișinău a avut ca principal obiectiv cooptarea UTM în cadrul unei viitoare reţele academice sud-est europene pentru tehnologii de fabricaţie aditive. În acest scop au fost vizitate laboratoare didactice și de cercetare, au fost stabilite legături cu cadrele didactice și de cercetare care au preocupări în domeniul tehnologiilor aditive 3D.

În următoarea etapă, colegii de la Universitatea Tehnică a Moldovei vor efectua o vizită la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița în vederea cunoașterii reciproce și a inițierii rețelei SEEAM – Network (South Eastern European Academic Network for Additive Manufacturing).