Mâine, 4 localităţi din judeţul Caraş-Severin rămân fără gaz

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 25 iulie, începând cu ora 9:00, în 4 localităţi din judeţul Caraş-Severin.

Pentru efectuarea unor lucrări  specifice la sistemul de transport a gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 25 iulie a.c., începând cu ora 9:00, în localităţile Obreja, Iaz, Var şi Ciuta. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 11:00.

”Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea manifestată în realizarea acestor lucrări”, declară Silvia Daniela Pandrea, prutătorul de cuvânt Delgaz Grid.