[VIDEO] 27 mc. material lemnos confiscat de jandarmii cărășeni

Peste 27 de mc. material lemnos, în valoare de peste 7000 lei, ridicat de jandarmi în vederea confiscării

Trei cetățeni din municipiul Reșița au încercat să sustragă material lemnos din fondul forestier al Ocolului Silvic – Banatul Montan, din apropierea cartierului Țerova, astăzi, 29 iulie. În urma unei acțiuni desfășurate în cooperare cu lucrători silvici, au fost surprinși, în flagrant, trei persoane care au reușit să taie mai mulți arbori de pe picior și să-i pregătească pentru transport.
Deoarece persoanele in cauză nu au putut prezenta documentele care să ateste legalitatea tăierii, jandarmii au întocmite actele de sesizare pentru comiterea unor fapte de natură penală.

Cantitatea de material lemnos, 27,73 mc., a fost predată ocolului silvic.