Irakian depistat pe raza localității Ticvaniu Mare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş Severin, au depistat un cetățean irakian care a intrat ilegal în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

În data de 06.08.2019, ora 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timişoara au declanşat, în baza unei informaţii deţinute, o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în urma acţiunii au depistat pe raza localității de frontieră Ticvaniu Mare, un cetăţean străin care nu îşi justifica prezenţa în zona de frontieră.

Întrucât, bărbatul în cauză nu deţinea documente de identitate asupra lui a fost condus la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cel în cauză este cetățean irakian în vârstă de 32 de ani şi a declarat că încerca să ajungă într-o ţară din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățeanul irakian fiind predat Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de azil Timișoara, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.