Copil rătăcit și găsit de polițiști în Reșița

Ieri după-amiază, un copil de 3 ani a fost găsit de polițiști pe o stradă din municipiul Reșița, după ce s-ar fi pierdut de familie.

 La data de 04.09 a.c., în jurul orei 16.40, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Reșița, în timp ce efectua serviciul de patrulare, a observat pe marginea unei străzi din Cartierul Moroasa, un băiețel plângând, care părea a fi rătăcit și pierdut de familie.

Patrula formată dintr-un polițist și o polițistă, ambii tineri, au acționat imediat și au preluat copilul, care părea a avea în jur de trei ani, încercând să-l liniștească și să-i găsească familia. Aceștia au luat legătura cu colegii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, împreună efectuând verificări în zonă.

30 de minute mai târziu, polițiștii au identificat-o pe mama minorului în cauză, care după ce s-a liniștit văzând că politiștii i-au găsit și readus copilul în stare bună, le-a povestit acestora faptul că în jurul orei 16.30, se afla la locul de joacă împreună cu cei doi copii ai săi, iar la un moment dat a observat că cel mic lipsea. A început imediat să-l caute în zona locului de joacă, moment în care au apărut polițiștii împreună cu copilul de trei ani.

Minorul în cauză a fost predat familiei fără a fi suferit vreo vătămare, mama fiind atenționată verbal ca, în situații similare, să-și supravegheze copiii în mod responsabil. Felicitări polițiștilor noștri pentru operativitatea cu care au rezolvat situația!