Caraș Severin este Țara Morilor de Apă. 200 de mori de apă se află în județ

Caraș Severin este Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice. Pentru că este nevoie să cunoaștem unde sunt amplasate acestea, din ce materiale sunt construite, dacă sunt funcționale, voluntarii Asociației Acasă în Banat pornesc expediții în teren, în tot Carașul.

Cele mai cunoscute mori de apă sunt cele din Eftimie Murgu, însă acestea reprezintă doar o mică parte din patrimoniul de mori de apă al județului Caraș Severin. Vom lua la pas sate și cătune pentru a ajunge la cele 200 de mori de apă, le vom fotografia și documenta, iar la finalul acestui an vom avea o hartă reală a morilor existente în județul Caraș Severin. Pentru a putea păstra aceste monumente ale tehnicii rurale, este esențial să identificăm rapid problemele lor pentru ca apoi să putem interveni și mai ales, pentru a le pune în valoare așa cum trebuie”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Una dintre prioritățile noastre este promovarea turismului, având în vedere potențialul extraordinar pe care îl are județul nostru. Acesta este motivul pentru care ne-am alăturat inițiativei Asociației `Acasă în Banat` și am cofinanțat proiectul <Țara morilor de apă>, în vederea descoperirii cât mai multor asemenea comori ale Banatului de Munte.” a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Reprezentanții Asociației Acasă în Banat pregătesc 3 expediții în teren, la care oricine se poate alătura. Prima expediție va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, în zona Șichevița-Gârnic, următoarea va avea loc în zona Prigor-Eftimie Murgu, iar ultima în zona Cornereva. În fiecare expediție, voluntarii vor descoperi nu doar morile de apă, ci și satele din Caraș și oamenii locului.

Țara Morilor de Apă este un proiect co-finanțat de Consiliul Județean Caraș Severin (50%). Pentru a asigura partea proprie de finanțare, Asociația Acasă în Banat poate primi donații. La finalul proiectului, Asociația va publica un Ghid al Morilor de Apă, iar toate datele despre mori vor fi disponibile și online pe un site dedicat.

*************

Asociatia Acasa in Banat isi propune sa pastreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, sa redea culoare satului banatean, sa redescopere adevaratele valori: oamenibuni si gospodari, case frumoase si povestile lor. Avem grija de ele sa le dam mai departe, sa nu piara in timp si in uitare.

Donatii pentru proiectele asociatiei se pot face catre:

Asociatia Acasa in Banat, CIF 39329018

Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, judetul Caras-Severin

Cont donatii in LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Cont donatii in EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

PayPal: acasainbanat@gmail.com