„ForFirEx 2019” adună peste 500 de pompieri în Caraș-Severin

Exercițiul național pentru testarea procedurilor de intervenție la incendii de pădure– „ForFirEx 2019” – Caraș Severin și Hunedoara.

Peste 500 de pompieri, silvicultori și angajați ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea incendiilor de pădure vor participa, în perioada 23-27 septembrie a.c., la exercițiul național „ForFirEx 2019”, desfășurat în mai multe zone montane din județele Caraș-Severin și Hunedoara (Poiana Mărului și Lunca Cernii).

Exercițiul va debuta în cursul zilei de luni, 23 septembrie a.c., când pe fondul secetei prelungite, au fost înregistrate mai multe focare de incendii de litieră. Scenariul cuprinde o situație de amploare în care sunt depășite capabilitățile de intervenție disponibile în județele Caraș-Severin și Hunedoara. Pentru gestionarea evenimentului, IGSU dispune suplimentarea la fața locului a resurselor din județele învecinate și constituirea unor puncte de coordonare operațională în zonele afectate.

Situațiile în care vor fi puși salvatorii și autoritățile sunt dintre cele mai complexe, fiind necesară intervenția integrată pentru organizarea intervenției aero-terestre în zone dificile, realizarea dispozitivelor de stingere cu mai multe motopompe care să transporte apa în munte, alimentarea rezervoarelor cu ajutorul elicopterelor, precum și
salvarea persoanelor dispărute sau rătăcite în zone greu accesibile.

De asemenea, vor fi realizate tabere de suport logistic pentru asigurarea cazării și hrănirii forțelor dislocate în zonă și vor fi simulate acțiuni de evacuare și primire a localnicilor din zonele posibil afectate de incendii.

Pe timpul exercițiului vor fi utilizate autospeciale de stingere de capacitate mărită, ambulanțe SMURD, tabere și spitale mobile, accesorii de descarcerare, decopertare și înlăturare a copacilor ori altor obstacole, elicoptere MAI și MApN, drone, autospeciale și mașini 4×4, câini de căutare-salvare, precum și alte echipamente specializate.

Acțiunile din teren implică atât testarea răspunsului imediat din partea autorităților din zonele în care au loc incendiile, cât și sprijinul național acordat prin suplimentarea pompierilor și tehnicii de la alte unități IGSU, respectiv angrenarea resurselor terestre și aeriene ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Apelor și Pădurilor, Ministerului Sănătății, Ministerului Transporturilor, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Direcției Silvice, Salvamont, asociațiilor specializate (cercetare aerospațială, 4×4, radioamatori, canine).

În perioada 2017-2018, în România, au avut loc peste 200 de incendii de pădure care au afectat aproape 800 de hectare de zone împădurite, fiind necesare acțiuni complexe și cu durată mare pentru limitarea extinderii și stingerii focarelor. Incendiile de pădure sunt caracterizate de propagarea foarte rapidă a flăcărilor și acces dificil, fapt pentru care este necesară reducerea timpului de răspuns printr-o intervenție imediată cu o dislocare mare de resurse umane și materiale.

Intervenția în astfel de situații se realizează prin punerea în aplicare a „Concepţiei naţionale de răspuns în caz de incendii de pădure” de către toate instituțiile care compun Sistemul Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (SNMSU) și care pot pune la dispoziție resurse umane și materiale în scopul limitării, înlăturării și revenirii
la starea de normalitate.

Concluziile derulării exercițiului „ForFirEx” vor sta la baza actualizării și completării documentelor operative de organizare a intervențiilor la incendii de pădure și vor certifica nevoile operative de dotare cu tehnică și echipamente dedicate a structurilor cu atribuții de acțiune în cazul manifestării acestui tip de risc.

Pregătirea temeinică a salvatorilor rămâne unul dintre pilonii pe care se construiește succesul misiunilor, iar pentru susținerea acestui deziderat aplicațiile tactice planificate la nivelul IGSU și inspectoratelor pentru situații de urgență vor continua pe tot parcursul anului.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg