Accident pe trecere de pietoni la Reșița

În această dimineață, în jurul orei 07.45, pe str.Țarcului din Reșița, s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane.

Din primele cercetări, a rezultat faptul că în timp ce o femeie de 30 de ani conducea un autoturism din direcția str.Făgărașului către bld.Republicii, la trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicator și marcaj rutier, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei de 63 de ani, angajată în traversarea străzii, acroșând-o.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg