Bărbat mort după ce a fost călcat de tractor la Buchin

Astăzi, 26 noiembrie, in jurul orei 09.40, Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș a fost sesizată despre faptul că un bărbat s-a răsturnat cu tractorul pe raza localității Poiana, comuna Buchin, fiind grav rănit.

Din primele cercetări, bărbatul în cauză, in vârstă de 42 de ani, din Caransebeș, în timp ce se deplasa cu un tractor agricol pe un drum forestier de pe raza localității Poiana, la un moment dat a oprit vehiculul pe o porțiune de drum în  pantă și a coborât din acesta.
Observând că tractorul s-a pus în mișcare deși avea motorul oprit, bărbatul ar fi încercat să urce în tractor in timpul mersului pentru a-l opri, moment în care a fost prins de roata din spate,  tractorul rulând și oprindu-se într-un copac.

Victima a fost transportată de urgență la spital, din păcate, decedând la scurt timp.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și se continuă cercetările.