60 de zile de control judiciar pentru Prefectul Matei Lupu

Se pare că ancheta celor de la DIICOT și DNA care-l vizează nu doar pe comisarul șef Radu Ștefan care, împreună cu alți patru subordonați sunt acuzați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Conform pressalert.ro: ”În acest dosar a fost pus sub acuzare și prefectul de Caraș-Severin, Matei Lupu. Acesta este acuzat că a intervenit la polițiștii de la serviciul Arme pentru a nu-i aplica o contravenție unui cunoscut. Prefectul a fost audiat și a primit control judiciar pentru 60 de zile

Un alt personaj implicat este fostul primar al Bocșei, Mirel Pascu, căruia ii s-a făcut percheziție domiciliară, este în acest moment audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

În fapt, s-a reținut că, începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, scopul fiind obținerea unor beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

Membrii grupului infracțional organizat au acționat pe mai multe paliere. Aceștia au obținut beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme prin organizarea de cursuri de instruire teoretică și practică, la finalizarea cărora, cursanții susțineau un examen în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un certificat de absolvire, care stătea la baza eliberării autorizației de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai societății comerciale autorizate, nu susțineau cursurile și atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore, iar înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare, divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților care susțineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze examenele în județele în care aveau domiciliu, se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reușita era garantată.

Reclama ta aici!

  • INCredibleIT.ro-300x250.jpg