Primăria Reșița amenajează noi alei pietonale și piste de biciclete pe străzile de legătura dintre arterele din zona Luncă

Având în vedere începerea lucrărilor de „Amenajare piste de biciclete și alei pietonale pe străzile de legătura dintre arterele majore de circulație – B-dul Revoluția din Decembrie și B-dul A. I. Cuza pentru acces la stațiile de transport în comun” pe următoarele străzi: Gratz, George Enescu, N. Titulescu, N. Bălcescu, Bielefeld, Parâng și strada de legătură dintre N. Bălcescu și str. Bielefeld, se vor institui restricții de circulație pentru autovehicule, în 3 etape, funcție de evoluția lucrărilor. În prima etapă se restricționează circulația pe străzile: Gratz și George Enescu, pentru perioada 13.02.-15.04.2020.

Excepție de la restricțiile impuse în aceste zone o fac autovehiculele executantului lucrării și cele cu regim de circulație prioritară când se deplasează în acțiuni de intervenții sau în misiuni care au caracter de urgență, care folosesc semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase și sonore.

„Rugăm toți participanții la trafic să sporească atenția în aceste zone, aceștia fiind rugați să respecte semnificația indicatoarelor rutiere sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.  Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor din aceste zone este 15.08.2020, acesta putând varia funcție de condițiile meteo. Vă mulțumim pentru înțelegere”, declară Adelin Tuță, Directorul Direcției de Investiții și Mobilitare Urbană.