Școala Duală continuă la Reșița pentru al treilea an

În 10 februarie 2020, în sala de ședințe a Primăriei Reșița, reprezentanți ai Colegiului Tehnic din Reșița, ai Colegiului Economic al Banatului Montan și a 35 de agenți economici au semnat contractele cadru pentru o ofertă generoasă a anului școlar 2020-2021, marca Școala Duală Reșițeană!

Anul acesta vor fi 151 de locuri disponibile absolvenților de clasa a VIII-a, în sectoarele Producție și Servicii. Elevii se vor putea specializa în meserii precum: sudor, electrician, lăcătuș, mecanic auto, tâmplar, ospătar, bucătar, lucrător hotelier, brutar-patiser, comerciant-vânzător.

Totodată, în vara acestui an prima promoție de elevi ai Școlii Duale va intra pe piața muncii reșițene și nu numai!

Absolvenții acestei forme de învățământ beneficiază de burse lunare, iar la finalizarea studiilor au siguranța unui loc de muncă.