Search
Close this search box.

6 copii și tineri sunt tractați cu sania de un microbuz pe DJ 582E, în apropierea Stațiunii Semenic

În urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care 6 copii și tineri sunt tractați cu sania de un microbuz, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost demarate verificări imediate, în vederea stabilirii locului în care s-a produs fapta și dispunerii măsurilor legale.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că evenimentului s-a produs ieri, 5 februarie, în jurul orei 14.00, pe DJ 582E, în apropierea Stațiunii Semenic.

„Polițiștii au identificat conducătorul autovehiculului, în persoana unui bărbat, de 34 de ani, din județul Hunedoara.

Acesta a fost invitat la sediul poliției, urmând a fi sancționat contravențional, pentru nerespectarea regulilor privind remorcarea, cu amendă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.