9 de firme private din Caraș-Severin au semnat contracte de finanțare cu ADR Vest în cadrul Regio

Miercuri, 14 martie 2018, a avut loc semnarea unei noi tranșe de 77 contracte de finanțare cu firme din Regiunea Vest. La eveniment au participat reprezentanții firmelor care vor primi finanțare, alături de domnul Sorin MAXIM, directorul general al ADR Vest.

Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 26,65 milioane euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 15,54 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,6513 lei/euro).

Finanțarea nerambursabilă obținută de aceste firme este acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A. – Microîntreprinderi și Prioritatea de investiții 2.2 IMM.

Firmele care vor primi finanțare activează în sectoarele construcții, industria prelucrătoare (materiale textile, fabricare îmbracaminte, fabricare furnire, panouri din lemn, hârtie, carton ondulat, ambalaje din hârtie și carton, fabricare produse din mase plastice și produse din minerale nemetalice, construcții metalice, fabricare echipamente de comunicatii, instrumente si dispozitive pentru masură, verificare și control, fabricare mobilă, precum și fabricare  dispozitive, aparate si instrumente medicale stomatologice), domeniul recuperării materialelor reciclabile sortate, întretinerea și repararea autovehiculelor, dar și în domeniul hotelier, editare cărți, prelucrare date, arhitectură, inginerie și consultanță tehnică, sănătate umană, arhivă, centre de fitness, activități recreative și distractive.

În Caraș-Severin sunt 9 firme private care au semnat contractul de finanțare:

Achizitie de echipamente performante in vederea cresterii competitivitatiiMAX – JUNIOR PROJECT SRL
Cresterea competitivitatii societatii Grazzi Consulting SRL prin achizitia de echipamente performanteGRAZZI CONSULTING S.R.L
Dezvoltarea SC BEST FAVORIT DESIGN SRL prin diversificarea activitatiiBEST FAVORIT DESIGN SRL
Creşterea competitivităţii şi consolidarea poziţiei pe piaţa întreţinerii şi reparaţiilor de autovehicule a SC DAI EXCELENT CLEAN SRL-DDAI EXCELENT CLEAN SRL-D
Creşterea competitivităţii SC GHIMBY BOXWEB SRL – D’’ prin procesul de retehnologizareGHIMBY BOXWEB SRL-D
ACHIZITIONARE DE UTILAJE SI ECHIPAMENTE DE CONSTRUCTII DE CATRE SC KALARD 2001 SRLKALARD 2001 SRL
Achiziționare echipamente pentru creșterea competitivității firmei RocadROCAD COM SRL
DEZVOLTAREA ACTIVITATII ORCONS 108 OTELU ROSU S.A., PRIN ACHIZITIONAREA DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE DE CONSTRUCTIIORCONS 108 OTELU ROSU S.A
Creșterea competitivităţii societăţii AND SILVA IMPEX S.R.L. prin achiziţia de utilaje de producţieAND SILVA IMPEX S.R.L.

Prin implementarea acestor proiecte vor fi construite și modernizate spații de producție/servicii și se vor achiziționa echipamente, inclusiv programe informatice, care vor contribui la creșterea competitivității economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii și vor genera 260 de locuri noi de muncă.

69 din cele 77 contracte semnate astăzi au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.1A Microîntreprinderi.

De asemenea, celelalte 8 proiecte contractate astăzi au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.2. IMM.

La nivelul regiunii Vest, în cadrul POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 238 proiecte, în valoarea totală de 222,62 milioane euro, valoarea nerambursabilă fiind de 182,42 milioane euro.

  • În cadrul Priorității de investiții 2.1. Microîntreprinderi sunt contractate 183 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 27,88 milioane euro, reprezentând 101,16% din alocarea regională.
  • În cadrul Priorității de investiții 2.2. IMM sunt contractate 21 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 12,41 milioane euro, reprezentând 60,95% din alocarea regională.

Atât apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor, cât și cel destinat IMM-urilor sunt în prezent închise.