- Noutăți legislative și dezvoltare rurală
- Ordin nr. 396, emitent: MADR, publicat în MO nr. 988 din 13.12.2017 – pentru aprobarea cantităților de motorină aferente perioadei 1 iulie 2017 – 30 septembrie 2017, determinate la plată de către APIA, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.
- Ordin nr. 129, emitent: ANSVSA, publicat în MO nr. 998 din 15.12.2017 – pentru aprobarea Normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat, în vederea asigurării statusului minim de bunăstare a porcinelor din exploatațiile comerciale.
- HG nr. 912 din 14.12.2017, emitent: Guvernul României, publicat în MO nr. 1022 din 22 decembrie 2017 – pentru modificarea art. 2 din HG nr. 506/2016 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește condițiile de utilizare a mențiunii de calitate facultative ”produs montan”.
În perioada 27 decembrie 2017 – 30 iunie 2018 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește cereri de finanțare a proiectelor de investiții prin submăsura 4.1a ”Investiții în exploatații pomicole” iar suma alocată pentru această sesiune este de 85 de milioane de euro.
- De asemenea și prin submăsura 4.2 GBER ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole aferentă submăsurii 4.2”, se primesc cereri de finanțare, până la 30 martie 2018;
- Prin submăsura 16.4 ”Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol” și prin submăsura 16.4a pentru sectorul pomicol se primesc cereri pentru finanțarea proiectelor, până la 31 ianuarie 2018.
APIA – în această perioadă continuă plățile pe suprafață, pentru măsurile compensatorii, SCZ pentru bivolițe de lapte, taurine din rase de carne și metișii acestora, vaci de lapte și ANT ovine și caprine, pentru campania 2017;
- conform calendarului lucrărilor agricole pe parcelele aflate sub angajament, în acord cu condițiile de bază relevante și cerințele specifice Măsurii 10 „ AGRO-MEDIU ȘI CLIMĂ”, Pachetul 1 – „Pajişti cu înaltă valoare naturală” și Pachetul 2 – „Practici agricole tradiţionale”, categoria de folosință a terenului: PAJIȘTI PERMANENTE – în luna ianuarie este interzisă aplicarea îngrășămintelor organice lichide precum și a gunoiului de grajd (condiție de bază relevantă – SMR 1).
- Pajiști
- În luna ianuarie continuă acțiunile de combatere și defrișare a vegetației lemnoase nedorite, acolo unde aceste acțiuni nu au fost finalizate în lunile anterioare;
- Transportul gunoiului de grajd în depozite temporare, pe terenurile pe care va fi aplicat în același an, cu respectarea perioadei de interdicție a aplicării (împrăștierii) acestuia: 1 noiembrie – 15 martie;
- Aplicarea amendamentelor calcaroase pe pajiști cu soluri acide și a amendamentelor cu reacție acidă pe terenurile sărăturate, pe parcelele fără angajamente de agro-mediu;
Nu este de neglijat nici latura instructiv-educativă a fermierilor, astfel aceștia se pot documenta cu privire la cunoașterea plantelor furajere valoroase din covorul ierbos al pajiștilor, precum și a celor nedorite pe pajiști, plante toxice pentru animale sau plante care pot imprima gust, aspect sau miros nespecific produselor primare de origine animală.
În acest sens, pot fi consultate următoarele materiale de informare publicate pe site-ul APIA, la secțiunea «Materiale de informare»:
- ”Broșură specii de plante indicatoare pentru pajiștile cu valoare naturală ridicată”;
- ”Broșură specii de plante utilizate ca indicatori de management al pajiștilor”;
- ”Ghidul de identificare a principalelor specii de buruieni ce constituie vegetația nedorită pe pajiști (Anexă la ”Ghidul fermierului privind eco-condiționalitatea”)”.
- Agricultură
În tradiția populară, luna ianuarie este denumită “Gerar” și se spune că este perioada în care se pot face prevestiri despre cum va fi timpul de peste an: dacă în ianuarie nu este ger și zăpadă, atunci vom întâlni gerul și zăpada în lunile martie și aprilie, iar dacă în ianuarie e ger, atunci vara va fi secetoasă și călduroasă. Tot tradiția populară spune și că dacă e timp frumos în ianuarie, atunci vara va fi ploioasă.
Chiar dacă abia au intrat în Anul Nou, fermierii se gândesc deja la primele lucrări agricole. Fie că este vorba despre cultura mare, de legumicultură sau de creșterea animalelor, muncile nu sunt niciodată ”puse în cui”, iar în luna ianuarie este momentul cel mai bun pentru a pregăti și stabili un calendar al anului agricol. Astfel, spre exemplu, în cultura mare, în luna ianuarie se va continua pregătirea profesională a fermierilor agricoli – este momentul în care se poate face documentarea despre noi hibrizi, echipamente și tehnici de prelucrare a solului.
- Culturi de câmp
- Se întocmește programul general de activitate a fermei pe anul agricol respectiv, program care urmează a fi îmbunătățit pe parcursul anului în funcție de situațiile concrete;
- Se întocmește în linii mari, planul de activitate pentru campania de primăvară, incluzând culturile ce se vor înființa și lucrările prevăzute pentru fiecare cultură, în ordinea firească stabilită prin tehnologiile de cultură;
- Se începe procurarea de inputuri necesare în campania de primăvară (îngrășăminte chimice, semințe, pesticide, etc);
- Achiziții de noi utilaje și echipamente și/sau aprovizionarea cu piese de schimb și continuarea lucrărilor de reparații la mașinile și uneltele agricole în ordinea în care acestea se vor folosi în campaniile agricole;
- În câmp, se efectuează controlul semănăturilor de toamnă (din 15 în 15 zile), iar în situațiile deosebite (ger puternic, crustă de gheață, băltiri de apă) controlul se face și mai des. În funcție de cele constatate, se iau măsuri de spargere a crustei de gheață, evacuarea apei prin șanțuri de scurgere;
- O altă lucrare este transportul gunoiului de grajd în câmp;
- Când există posibilități de irigare, dacă toamna și iarna nu au fost precipitații, se fac udări de aprovizionare și la culturi neincluse în suprafețele irigate;
- În locurile de depozitare a produselor (magazii, pătule, silozuri), se face controlul produselor depozitate și se iau măsuri de remediere a eventualelor nereguli: acoperirea suplimentară sau dezvelirea parțială a silozurilor, în funcție de temperatură (desfacerea silozurilor și sortarea produselor depozitate când se constată prezența mucegaiurilor), lopătarea produselor și aerisirea în magazii.
- Legumicultură
- Se procură seminţe, îngrăşăminte chimice, insecto-fungicide necesare în primul rând producerii răsadurilor;
- Se verifică starea culturilor de toamnă, evacuând la nevoie apa de pe culturi;
• Se transportă în continuare gunoiul necesar pentru răsadniţe; - Se începe amenajarea răsadniţelor;
- Se seamănă în răsadniţe varza timpurie, conopida timpurie şi gulioarele;
- Legumicultorii care au seră pot să înceapă plantatul tomatelor și ardeiului, pentru cultura forțată;
- Pomicultură
- Urmărirea, prevenirea și protejarea plantațiilor împotriva atacului rozătoarelor din livadă;
• Dacă timpul permite se pot executa tăieri de fructificare la speciile de seminţoase;
• În plantaţiile pe rod se pot efectua tăieri de întreținere a pomilor urmărindu-se obținerea unui echilibru între procesele de rodire și cele de creștere, îndepărtarea drajonilor şi lăstarilor de pe colet; - Aprovizionarea din timp cu pesticide eficiente și autorizate;
- Efectuarea tratamentelor de iarnă cu substanțe specifice (zeamă bordeleză, zeamă sulfo-calcică, uleiuri minerale).
- Creșterea animalelor
- Asigurarea unui program de mişcare a animalelor, în zilele în care temperatura permite;
• Pregătirea compartimentelor pentru fătări la ovine, care să asigure condiţii de igienă, temperatură, umiditate şi lumină corespunzătoare; - Aplicarea măsurilor sanitar veterinare prevăzute pentru această lună;
- Furajarea animalelor la grajd din stocurile de furaje depozitate;
- Verificarea permanentă a condiţiilor de cazare asigurate în adăpost, condiţiilor de igienă, aprovizionarea cu apă potabilă, protejarea surselor de apă contra îngheţurilor, protejarea adăposturilor contra curenţilor de aer, degajarea căilor de acces la adăposturi şi depozitele de furaje, ori de câte ori situaţia o cere;
- Încheierea contractelor cu beneficiarii pentru produsele animaliere.
- Apicultură
- Verificarea periodică a stupinei pentru prevenirea deranjării şi neliniştirii familiilor de albine ca urmare a atacului unor animale sau păsări cum ar fi: şoareci, păsări de curte, ciocănitori, piţigoi, vrăbii;
- Supravegherea modului de iernare al familiilor de albine prin: analiza zumzetului albinelor prin controale auditive periodice (ascultarea familiilor cu ajutorul unui tub de cauciuc cu diametrul de 0,8-1 cm);
- Analiza diferitelor resturi, a cantității de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, a resturilor scoase de pe fundul stupului (cu ajutorul unei sârme îndoite sau cu ajutorul „foii de control” pusă pe fundul stupului) ori de câte ori timpul permite acest lucru;
• Îndepărtarea fără zgomot a gheţii şi a zăpezii de pe scândurelele de zbor ale stupilor, desfundarea urdinişurilor de albinele moarte şi eventual aşezarea în faţa stupilor a unui strat subţire de paie sau frunze pe care să se poată aşeza albinele atunci când execută zboruri de curăţire; verificarea poziţiei stupilor; - Prepararea şi administrarea turtelor de şerbet de zahăr şi a plăcilor de zahăr candi sau de miere cristalizată familiilor de albine care au fost introduse la iernare fără suficiente rezerve de hrană;
- Repararea, curăţirea, dezinfectarea stupilor şi a inventarului apicol, vopsirea stupilor; încheierea şi însârmarea ramelor; completarea materialului apicol prin achiziţie în funcţie de planul de producţie şi dezvoltare pe anul care vine.
- Principii şi cerinţe generale ale legislaţiei alimentare şi proceduri în domeniul siguranţei produselor alimentare – SMR 4
Legislaţie aplicabilă:
– Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de înfiinţare a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare: art. 14 şi 15, art. 17 alin. (1) (3), art. 18, 19 şi 20;
– Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Consiliului privind igiena produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare: art. 4 (1) şi anexa I partea A – II 4 (g, h, j), 5 (f, h), 6 şi III 8 (a, b, d, e), 9 (a-c) şi 10;
– Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale – republicată: art. 15-22;
– OG nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, cu modificările şi completările ulterioare;
– Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSV nr. 111/2008, cu modificările şi completările ulterioare: art. 1, art. 5-10, 12 (4), 14 (2), 15, 22, 25 (5), 28 (1-2), 34 (9), 37, 38 şi anexele nr. 1 şi 9;
– Norma sanitară veterinară privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSV nr. 199/2006, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la Registrul de consultaţii şi tratamente: art. 1 şi art. 2-6;
– HG nr. 924/2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena produselor alimentare şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 852/2004: art. 1, art. 2 (1-4), art. 3-6, 9 şi 10 din anexa 1;
– Norma sanitară veterinară privind protecţia animalelor de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSV nr. 75/2005: art. 1 pct. III (5-6) din anexă;
– Norma sanitară veterinară privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele de origine animală, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANSV nr. 95/2007: art. 9 şi 10, anexa nr. 1 pct. A şi B;
– Norma sanitară veterinară privind stabilirea limitelor maxime de reziduuri de pesticide din conţinutul sau de pe suprafaţa produselor alimentare de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSV nr. 23/2007, cu modificările şi completările ulterioare: art. 1 şi 3, anexele nr. 1 şi 2.
Cerinţe obligatorii pentru fermieri:
6.1. Fermierii care desfăşoară activităţi de producţie, prelucrare şi punere pe piaţă a alimentelor şi a hranei pentru animale au următoarele obligaţii generale:
- a) să pună pe piaţă numai alimente sigure;
- b) să pună pe piaţă numai alimente adecvate consumului uman;
- c) să respecte măsurile impuse de autoritatea competentă cu privire la punerea pe piaţă a unui aliment sau la retragerea de pe piaţă a acestuia, în cazul în care există suspiciunea că alimentul respectiv este nesigur;
- d) să se asigure că hrana pentru animale nu va fi pusă pe piaţă sau utilizată în hrana animalelor destinate producţiei de alimente decât dacă este sigură;
- e) să utilizeze în hrana animalelor numai produse (furaje, aditivi şi ingrediente furajere) care îndeplinesc cerinţele de siguranţă a hranei pentru animale;
- f) să se asigure că materialele utilizate pentru împachetare, modul de prezentare şi cadrul în care sunt dispuse, precum şi informaţiile difuzate prin orice mijloace nu trebuie să inducă în eroare consumatorul;
- g) să păstreze evidenţa furnizorilor şi a produselor pe care le achiziţionează în scopuri alimentare sau în scopul hrănirii animalelor pentru a asigura trasabilitatea acestora;
- h) să informeze autoritatea competentă în cazul în care consideră că un produs alimentar pus pe piaţă poate fi dăunător pentru sănătatea consumatorilor şi să ia măsurile necesare pentru a preveni riscurile pentru consumatorul final;
- i) să pună la dispoziţia autorităţii competente informaţiile solicitate în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinat de alimentele pe care le furnizează sau le-a furnizat.
6.2. Fermierii care desfăşoară activităţi în domeniul alimentar trebuie să respecte următoarele cerinţe privind igiena alimentelor şi a hranei pentru animale:
- a) să asigure că produsele alimentare şi hrana pentru animale sunt protejate împotriva oricărei contaminări, având în vedere toate etapele de prelucrare la care produsele primare vor fi supuse;
- b) să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind combaterea riscurilor în producţia primară şi activităţile conexe, inclusiv măsurile privind controlul contaminării din aer, sol, apă, furaje, îngrăşăminte, medicamente de uz veterinar, produse de protecţia plantelor şi biocide sau din depozitarea, manipularea, colectarea şi prelucrarea deşeurilor, precum şi măsurile privind sănătatea şi bunăstarea animalelor şi sănătatea plantelor care au implicaţii asupra sănătăţii umane, inclusiv programe pentru monitorizarea şi combaterea zoonozelor şi a agenţilor zoonotici;
6.3. Fermierii care cresc, colectează sau vânează animale, ori care obţin produse primare de origine animală, trebuie să respecte măsurile specifice de igienă, astfel:
– să menţină în bună stare orice facilităţi utilizate în legătură cu producţia primară şi cu operaţiunile asociate acesteia, incluzând facilităţi utilizate pentru depozitarea şi manipularea furajelor, să le cureţe şi, după caz, să le dezinfecteze după curăţare într-o manieră corespunzătoare;
– să cureţe echipamentele, containerele, boxele, vehiculele şi vasele şi după caz, să le dezinfecteze după curăţare într-o manieră corespunzătoare;
– să asigure, pe cât posibil, curăţenia animalelor care urmează să fie sacrificate si după caz, a animalelor de reproducţie;
– să utilizeze apă potabilă sau apă curată oricând este necesar pentru a preveni contaminarea;
– să se asigure că personalul care manipulează produsele alimentare este în stare bună de sănătate şi este instruit cu privire la riscurile pentru sănătate;
– să evite, pe cât posibil, ca animalele şi dăunătorii să determine producerea contaminării;
– să depoziteze şi să manipuleze deşeurile şi substanţele periculoase, astfel încât să prevină contaminarea;
– să prevină introducerea şi răspândirea bolilor contagioase transmisibile la oameni prin alimente, inclusiv luarea de măsuri de precauţie la introducerea unor animale noi şi raportarea suspiciunilor de focare de boli către autoritatea competentă;
– să ţină cont de rezultatele analizelor efectuate pe probe prelevate de la animale sau pe alte probe, ce au importanţă pentru sănătatea publică;
– să utilizeze corect aditivii furajeri şi produsele medicinale de uz veterinar, în conformitate cu legislaţia aferentă;
6.4. Fermierii care produc sau recoltează produse vegetale, trebuie să ia măsuri adecvate de igienă, astfel:
– să menţină curate facilităţile, echipamentul, containerele, lăzile, vehiculele şi vasele şi atunci când este necesar, să le dezinfecteze după curăţare într-o manieră corespunzătoare;
– să asigure, după cum este necesar, condiţii igienice de producţie, de transport şi de depozitare, precum şi curăţenia produselor vegetale, să utilizeze apă potabilă sau apă curată oricând este necesar pentru a preveni contaminarea;
– să se asigure că personalul care manipulează produsele alimentare este în stare bună de sănătate şi este instruit cu privire la riscurile pentru sănătate;
– să prevină, pe cât posibil, ca animalele şi dăunătorii să determine producerea contaminării;
– să depoziteze şi să manipuleze deşeurile şi substanţele periculoase, astfel încât să prevină contaminarea;
– să ţină cont de rezultatele oricăror analize relevante efectuate pe probe prelevate de la plante sau pe alte probe, importante pentru sănătatea publică şi să utilizeze corect produsele pentru protecţia plantelor şi biocidele, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
– să ia măsuri corespunzătoare de remediere atunci când au fost informaţi despre probleme identificate în timpul controalelor oficiale.
6.5. Fermierii care desfăşoară activităţi în domeniul alimentar au următoarele obligaţii cu privire la documentele de evidenţă:
– să întocmească şi să păstreze documentele referitoare la măsurile puse în aplicare pentru a controla pericolele, într-o manieră şi pentru o perioadă corespunzătoare, proporţional cu natura şi mărimea activităţii din domeniul alimentar;
– să pună la dispoziţia autorităţii competente (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti) şi după caz, celorlalte autorităţi competente şi a operatorilor din sectorul alimentar, la cererea acestora, informaţiile din documentele menţionate la lit. a).
6.6. Fermierii care cresc animale sau obţin produse primare de origine animală trebuie să întocmească şi să păstreze documente de evidenţă cu privire la:
– natura şi originea furajelor utilizate în hrana animalelor;
– produsele medicale de uz veterinar sau alte tratamente administrate animalelor,
– datele de administrare şi perioadele de aşteptare;
– apariţia de boli care pot afecta siguranţa produselor de origine animală;
– rezultatele analizelor efectuate pe probe prelevate de la animale sau pe alte probe prelevate pentru stabilirea diagnosticului, importante pentru sănătatea publică şi orice rapoarte aferente verificărilor efectuate asupra animalelor sau produselor de origine animală.
6.7. Fermierii care produc sau recoltează produse vegetale care sunt puse pe piaţă sau care sunt potrivite pentru a fi puse pe piaţă trebuie să se asigure că acestea sunt etichetate şi identificate în mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea acestora, prin intermediul documentaţiei şi a informaţiilor relevante, în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu.




