În urmă cu 73 de ani, bărbaţi între 16 şi 45 de ani şi femei între 18 şi 30 de ani, apţi de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crişana, Bucovina, Bucureşti şi Dobrogea, au fost transportaţi, în vagoane pentru animale, până departe, pe teritoriul actualei Ucraine (zona Doneţk) şi al Rusiei (Munţii Ural). Cei mai mulţi au muncit în mine, uzine, agricultură şi pe şantiere de construcţii. Nu puţini au fost aceia care şi-au pierdut viaţa acolo datorită condiţiilor vitrege de muncă şi viaţă.
Ultimii deportaţi s-au reîntors acasă abia la sfârşit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru reconstrucţia statului sovietic.
Din cei aproximativ 75.000 de deportaţi din România se estimează că un număr de 10.000 şi-au pierdut viaţa acolo.
Din judeţul Caraş-Severin au fost deportaţi aproximativ 10.000 de etnici germani. Actualmente mai sunt în viaţă în Banatul Montan 29 de foşti deportaţi, dintre care 19 reşiţeni.
