În jurul ore 14:00, pe DN 6, la intrare în localitatea Teregova s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme, dintre care 2 cu capacitatea 8+1 locuri.
Din primele date, 2 persoane au rămas încarcerate într-unul dintre cele 2 autoturisme 8+1, mai multe persoane fiind rănite.
Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, Pompierii au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Caraș-Severin.
“Pompierii intervin în urma unui accident rutier produs pe DN6, în zona localității Teregova, în care sunt implicate 2 microbuze și 1 autoturism.
Se intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, 3 autospeciale SMURD, 1 elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ“, transmite Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.
În acest moment, traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și deblocarea părții carosabile.

Din primele cercetări, un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Teleorman, care transporta 15 persoane, circula în direcția Caransebeș, iar la intrare în localitatea Teregova, la km 419, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism 8+1 locuri, în care se aflau 7 persoane, condus de un bărbat de 38 de ani.
10 persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând a fi transportate la spital în funcție de starea acestora.
În accident au fost acroșat un alt treilea autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani din județul Timiș, care circula in direcția Orșova Caransebeș.
“Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În urma accidentului rutier 5 persoane au fost transportate la spital, dintre care 4 adulți și 1 copil.
Două dintre victime se aflau în microbuzul înmatriculat în județul Teleorman, șoferul de 53 de ani și o fetiță de 11 ani, care a fost preluată de un elicopter SMURD și alte 3 victime, pasageri în autoturismul cu capacitatea 8+1 locuri, înmatriculat în județul Mehedinți.
Traficul rutier în zonă a fost reluat.




