Casele teritoriale de pensii vor deconta de acum toate cheltuielile făcute pentru accesul la documentele arhivate privind cotizarea la asigurarea socială. Legea la care parlamentarii au lucrat a fost adoptată, de Camera Deputaților, ridicând o povară financiară de pe umerii pensionarilor din România.
Arhivele naționale şi operatorii economici vor avea obligația legală să publice situația documentelor preluate de către alte entități, iar documentele rămase în administrarea Arhivelor naționale şi a Caselor teritoriale de pensii vor trece în administrarea operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice.
„Este o schimbare care va simplifica accesul cetățenilor la documentele privind activitatea lor profesională. Toate cheltuielile vor fi suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Proiectul de lege vizează documentele în baza cărora se pot elibera copii, certificate, adeverințe şi extrase privind drepturile care decurg din stagiile de cotizare la asigurările sociale. Termenul de eliberarea a documentelor va fi de 90 de zile”, a explicat deputatul Tudor Polak.
O serie de schimbări binevenite pentru sistemul de pensii, cu mai puține cheltuieli pentru pensionari.




