O femeie în vârstă de 21 de ani, din Carașova, a fost reținută de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, fiind cercetată pentru schingiuirea unui câine din propria gospodărie. Ancheta este coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, măsura reținerii a fost dispusă luni, 6 iulie 2026, după administrarea probatoriului în cauză.
Conform anchetatorilor, la începutul acestei luni, tânăra ar fi legat un lanț de fier în jurul gâtului câinelui și, folosindu-se de o scară, ar fi tras în repetate rânduri de lanț, cu scopul de a-l sugruma.
Până în prezent, cadavrul patrupedului nu a fost găsit.
În baza probelor administrate, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă
Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub coordonarea procurorului de caz.
Pe întreaga durată a procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




