Ieri, la Finalele Naționale de Fotbal American, Ioan Popa, primarul Reșiței, și Adrian Dacica, viceprimarul, au semnat pentru Inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice.
Fără penali în funcții publice are la bază o inițiativă cetățenească ce are ca scop interzicerea cetățenilor condamnați definitiv să mai ocupe funcții publice în instituțiile de stat. Cei mai importanți oameni politici din instituțiile care conduc în prezent România sunt puși sub învinuiri de fapte de corupție, de aceea considerăm că este necesară o curățenie în politica românească.
”Le mulțumim pentru că s-au alăturat acestui demers civic, le mulțumim mult reșițenilor care astăzi, într-o atmosferă frumoasă, au spus #FărăPenali!”, ne spun cei din USR Caraș-Severin.
Corupția stă la baza problemelor pe care România le are în cele mai importante domenii: sănătate, educație și dezvoltarea infrastructurii.
Țara noastră are cel mai slab sistem de sănătate din Uniunea Europeană. Lipsa medicilor și a medicamentelor, corupția managementului și infrastructura șubredă, plasează România pe primul loc în UE la mortalitatea în spitale. Nici în privința educației nu stăm mai bine, peste 40% dintre elevii români de gimnaziu sunt analfabeți funcționali, ceea ce ne duce tot pe primul loc în UE. România conduce și clasamentul țărilor cu cei mai puțini kilometri de autostradă construiți.
Semnează și tu! Intră aici și descarcă formularul!




