A fost finalizată instalarea centralei termice donate de Consiliul Local pentru Staționarul nr. 1 de la Spitalului Județean de Urgentă din Reșița

Centrala termică a fost donată cu sprijinul Consiliul Local și al Primăriei Municipiului Reșița pentru Staționarul Nr. 1 de la Spitalului Județean de Urgentă din Reșița, la solicitarea Consiliului Județean Caraș-Severin.

Această centrală a înlocuit instalațiile de încălzire care, din cauza vechimii și a stării precare, nu puteau funcționa la parametri optimi.

Instalația are o valoare contabilă de 472,227 lei și este compusă din cazan de apă caldă, pompă de recirculare, arzător modular pe gaz metan și pompă circulație cu turație variabilă.

Echipamentele provin de la două minipuncte termice dezafectate și aflate în conservare – CT 33 de pe strada Constructorilor, respectiv CT 46 de pe aleea Fântânilor.

Aceasta a fost transferată din patrimonial Municipiului Reșița către Spitalul Județean cu titlu gratuit.