Azi-noapte, în jurul orei 01:00, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că la ieșirea din comuna Târnova, un autoturism răsturnat în afara părții carosabile a luat foc.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 34 de ani conducea un autoturism, pe DJ 582 A, din direcția Târnova către Țerova, a lovit cu autoturismul un stâlp de electricitate aflat pe partea dreaptă a sensului de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.
“În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar bărbatul care se afla singur în mașină a rămas captiv în interior, fiind găsit carbonizat. Din accident a rezultat decesul bărbatului de 34 de ani. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio o categorie de vehicule. Polițiștii continuă cercetările în acest caz”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.







