Accident între Greoni și Oravița. Două persoane au fost transportate la spital

Astăzi, 13 februarie 2020, în jurul orei 07.10, pe DN 57, între Greoni și Oravița, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 2 persoane, în următoarele împrejurări:

În timp ce un bărbat de 26 de ani conducea un autoturism, pe DN 57, în direcția Grădinari, între localitățile Greoni și Oravița, ar fi intrat neregulamentar in depășirea unui alt autoturism, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 24 de ani din Reșița.

Au intervenit de urgență două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o autospecială SMURD din cadrul Secției de Pompieri din Oravița.

În urma accidentului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto care au fost transportați la spitalul din Oravița pentru îngrijiri medicale.

Cele două persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

Reclama ta aici