Accident la ieșirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Caransebeș

Ieri, 22 decembrie 2021, în jurul orei 22:00, la ieșire din localitatea Constantin Daicoviciu spre Caransebeș, pe DN6 s-a produs un accident în care au fost implicate doua autocamioane și un autoturism.

Au fost alocate forțe de intervenție din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes cu o autospeciala pentru stingere, o autospeciala pentru descarcerare și o ambulanta SMURD, respectiv două echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost persoane încarcerate, însă nu este, inca, identificat șoferul și eventualii pasagerii din autoturism.

În urma acțiunii de căutare desfășurată la locul accidentului, nu au fost găsite persoanele/persoana care se aflau/ afla în autoturismul implicat în eveniment.Traficul a fost oprit.

Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin continuă ancheta în acest caz.