În week-endul Floriilor, poliţiştii au fost la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative. Au fost aplicate aproape 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei și au fost reținute 23 de permise de conducere.
Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 7 – 9 aprilie a.c., poliţiştii au acţionat, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 349 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 215.038 de lei, dintre care 22 prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind încalcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Polițiștii au acționat pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure, prezenţa activă a echipajelor de poliție făcând ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 323 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 201.538 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 163 pentru viteză excesivă iar 154 pentru alte abateri la regulile de circulație.
De asemenea, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere, dintre care 1 pentru consum de alcool, 1 pentru viteză, 19 pentru depășiri neregulamentare și 2 pentru alte abateri, fiind retrase și 2 certificate de înmatriculare.
Și în Săptămâna Mare, polițiștii continuă să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile Pascale să fie mai sigure. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!