Activitatea Centrelor de Relaţii cu Clienţii CEZ a fost reluată cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă şi protecţie

Luni, 18 mai 2020, activitatea Centrelor de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare a fost reluată cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă şi protecţie

CEZ Vânzare şi-a redeschs Centrele de Relaţii cu Clienţii, stabilind un program redus şi un set strict de reguli de funcţionare. Canalele online ale furnizorului de energie electrică şi gaze naturale rămân în continuare operaţionale şi simplu de folosit, din confortul de acasă.

Centrele de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare din municipiile – reşedinţă de judeţ: Timişoara, Alexandria, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina şi Târgu Jiu şi-au reluat activitatea din data de 18 mai 2020, având un program de lucru cu publicul de 6 h, de luni până vineri, în intervalul orar 08:30 – 14:30.

Totodată, de luni, 18 mai, s-a deschis şi Centrele de Relaţii cu Clienţii din localităţile Câmpulung, Băileşti, Caracal, Roşiorii de Vede, Videle şi Drăgăşani (interval orar 08:30 – 14:30).

CRC-urile CEZ din Curtea de Argeş, Filiaşi, Bechet, Orşova, Vânju Mare, Baia de Aramă, Corabia, Călimăneşti, Horezu şi Reşiţa îşi vor relua activitatea conform programului de mai jos:

OraşData Interval orar
Curtea de Argeş20 mai08:30 – 14:30
Filiaşi22 mai
Bechet20 mai
Orşova21 mai
Vânju Mare22 mai
Baia de Aramă19 mai
Corabia20 mai
Călimăneşti19 mai
Horezu20 mai
Reşiţa21 mai
Iaşi18, respectiv 22 mai09:00 – 12:00

Reguli de funcţionare a Centrelor de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare:

  • Angajaţii Centrelor vor purta măşti şi mănuşi de protecţie, în centre fiind instalate în prealabil geamuri de protecţie plexiglass;
  • Ocuparea ghişeelor va fi organizată astfel – un ghişeu funcţional, unul/ două ghişee libere. În Centrele de Relaţii cu Clienţii din Craiova şi Piteşti vor funcţiona concomitent 4 ghişee aflate la o distanţă de minim 2 metri.

CRC-urile CEZ din localităţile Alexandria, Slatina, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin şi Râmnicu Vâlcea vor funcţiona cu două ghişee, iar în celelalte centre, activitatea va fi deservită de un singur ghişeu;

  • Accesul clienţilor în CRC este permis doar cu mască şi mănuşi de protecţie (doar un reprezentant per familie);

* În cazuri specifice, clienţilor li se vor pune la dispoziţie mănuşi şi măşti de protecţie de unică folosinţă.

  • Accesul în incintă se va face doar după ieșirea persoanei care a intrat înainte;
  • Cozile de așteptare se vor forma în afara incintei centrului, respectând regulile de distanțare socială;
  • Clienţilor li se va măsura temperatura la intrarea în CRC;

* Clienţilor cu temperatura de 37,5 sau mai mare nu li se va permite accesul în centru.

  • Clienţii vor fi direcţionaţi de către personalul de pază să-şi şteargă tălpile încălţămintei pe covoraşul dezinfectant de la intrarea în centru precum şi să-şi igienizeze mâinile cu soluţii de dezinfectare;
  • Se recomandă clienţilor folosirea propriilor instrumente de scris pentru semnarea oricăror documente;
  • Totodată, se recomandă pregătirea în prealabil a documentelor de identificare necesare (CI), facturi, etc.

Furnizorul CEZ Vânzare le reaminteşte clienţilor săi că pot comunica cu acesta din confortul de #acasă, folosind următoarele canale:

  • Portalul şi aplicaţia mobilă MYCEZ – mai multe informaţii despre funcţionalităţi puteţi găsi aici.
  • Info Linia CEZ, 0251 929, disponibilă pentru solicitarea de informaţii comerciale, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00, în timp ce înregistrarea deranjamentelor electrice poate fi efectuată non stop.

De asemenea, apelând Info Linia CEZ, clienţii pot primi informaţiile de care au nevoie, fără a intra în contact cu un operator uman, prin intermediul soluţiei digitale IVR Dinamic (asistent vocal interactiv) care le oferă acces rapid la informaţii despre situaţia facturilor şi plăţilor sau pentru înregistrarea unui deranjament electric).

  • Chatul cu un consultant CEZ Vânzare

Chatul online, implementat de furnizorul CEZ Vânzare pe website-ul https://www.cezinfo.ro/ este disponibil luni – vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Reclama ta aici